Georgia

Numele antic prin care erau denumiţi locuitorii din estul Georgiei era Iberiani, de la numele regatului caucazian Iberia — aceasta a produs confuzie printre geografii antici care aplicau acest nume doar locuitorilor din peninsula Iberică (Spania, Portugalia, Andorra, Gibraltar şi Olivença).

Gurj, numele persan al georgienilor, este de asemenea sursă pentru turcescul gürcü (pronunţat "gürdjü") şi rusescul gruzin. Numele ţării este Gurjestan în persană, Gürcüstan în turcă, şi Gruzija în rusă. Numele persan este probabil înrudit cu cuvintele armeneşti care desemnau georgienii şi Georgia, respectiv vir şi Vrastan. (Sunt alte cazuri în care prefixul persan gu- este derivat din mai vechiul wi- ori wa-). Astfel, atât cuvântul persan cât şi cel armean par să fie înrudite cu numele Iberia, cu pierderea lui i- iniţial şi substituirea lui w sau v cu b în Iberia.

De asemenea, după toate probabilităţile, există o legătură etimilogică dintre numele Iberia şi provincia istorică a Georgiei numită Imereti.

Istorie

Ţinutul actual al Georgiei a fost populat încă din paleoliticul mediu. În secolul al VI-lea î.Hr. a luat fiinţă statul georgian de vest, Colchis, în secolul al IV-lea î.Hr. cel de est, Iberia. Cele doua regate georgiene din antichitatea târzie, Iberia în estul ţării şi Egrisi în vest, au fost printre primele state din lume care au adoptat creştinismul (în 337 AD şi respectiv 523 AD). Iberia a devenit curând după aceea o parte a Imperiului Persan. Egrisi a fost de multe ori un teatru de război pentru două imperii rivale: Persia şi Imperiul Bizantin, fiecare dintre ele reuşind să cucerească vestul Georgiei de câteva ori. Ca rezultat, aceste două regate au fost dezintegrate în mai multe principate feudale în epoca feudală timpurie. A fost uşor pentru arabi să ocupe Georgia în secolul al VII-lea. Principatele răzvrătite au fost eliberate şi apoi unite în Regatul Georgia la începutul secolului al XI-lea. Începând cu secolul al XII-lea, autoritatea acestui regat se extindea asupra întregului Caucaz de sud, în partea nord-estică şi aproape pe toată coasta de nord a Turciei de azi, şi de asemenea în câteva districte din Persia. Perioada de înflorire a regatului a fost curmată de invazia mongolă din secolul XIV. După o îndelungată perioadă de cuceriri otomane şi lupte împotriva turcilor, regatul est-georgian al Kartliei-Kaheţiei va accepta, în anul 1783, protecţia Rusiei. Rusia va ocupa treptat, de-a lungul secolului al XIX-lea, toate provinciile georgiene. După o scurtă perioadă de independenţă după Revoluţia din Octombrie, Georgia va fi anexată în 1921 de Uniunea Sovietică şi-şi va recâştiga independenţa în anul 1991.


 
Fanion
In analiza tehnica, model grafic aproximativ triunghiular al pretului unei actiuni, cu varful orientat spre dreapta. Fanioanele nu indica un trend clar deoarece actiunea poate creste sau scadea chiar in apropierea varfului.
 
 
Articole
Codul fiscal
In prezentul Cod fiscal, intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, au fost incluse m...
Codul de procedura fiscala
Titlul I Dispozitii generale      Cap. I   &n...
Definitii - Fanion, FED, Fenom...
FanionIn analiza tehnica, model grafic aproximativ triunghiular al pretului unei...
Definitii - Broker de ring, Br...
Broker de ring In Statele Unite, persoana fizica membra a unei burse futures car...
Definitii - Curbe de indiferen...
Curbe de indiferentaReprezinta totalitatea nivelurilor de satisfactie resimtite ...
Definitii - Dare de seama, Dat...
Dare de seamaLucrare de sinteza, cuprinzind un sistem unitar de indici si indica...
Definitii - Decont, Decontare,...
DecontDocument prin care o persoana justifica o anumita cheltuiala catre o perso...
Definitii - Baza puternica, B...
Baza puternica Diferenta relativ mica intre pretul de pe piata cash (spot) si ce...
Definitii - Abatere, Abaterea...
Abatere Din punct de vedere al marketing-ului, diferenta intre calitatea reala a...
Definitii - Emisiune noua, Emi...
Emisiune noua(1) Actiune sau obligatiune autorizata, dar neemisa anterior, care ...